Antonescu: Ne despărțim cu durere în suflet de Rușanu, dar îi urăm succes la ASF

Antonescu: Ne despărțim cu durere în suflet de Rușanu, dar îi urăm succes la ASF
Publicat: 23/04/2013, 12:05
Actualizat: 13/08/2014, 07:19

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că liberalii se despart „cu durere în suflet”, după foarte mulți ani, de deputatul Dan Radu Rușanu, și îi urează acestuia succes în fruntea Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), funcție pentru care îl sprijină.

„De domnul Rușanu, după foarte mulți ani, ne vom despărți cu durere însuflet, dar urându-i succes”, a spus Antonescu.

El a precizat că PNL are mai multe variante privind asigurarea succesiunii la șefia Comisiei de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților, dar și la șefia grupului parlamentar al PNL din Cameră.

„Sunt mai multe variante, nu e vorba doar de succesiunea la Comisia de Buget, e vorba, și mai important, de succesiunea la grupul de la Cameră. Avem variante, avem oameni pregătiți, urmează să luăm decizii în conformitate cu Statutul partidului și cu Regulamentul Camerei”, a spus Antonescu.

Crin Antonescu a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că PNL îl va susține pe deputatul liberal Dan Radu Rușanu pentru funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

Camera Deputaților și Senatul se vor reuni miercuri la ora 10.00 în ședință comună pentru a vota membrii în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), a anunțat marți secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici, după ședința Birourilor Permanente ale Parlamentului.

Mircovici a arătat că liderii grupurilor parlamentare se vor întâlni marți, în biroul președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și „vor negocia cele 17 locuri care sunt în Consiliul de Administrare Financiară”.

Niculae Mircovici a mai spus că marți la ora 14.00 încep audierile în Comisiile de buget-finanțe și cea economică privind membrii în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.

„Mâine, la ora 10.00, e plen comun cu mai multe puncte pe ordinea de zi, inclusiv alegerea membrilor în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară”, a adăugat Mircovici.

Legea pentru înființarea Autorității de Supraveghere Financiară se află la promulgare. Actul normativ a mai fost trimis și în martie la promulgare, însă președintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului să îl reexamineze. Legea a fost aprobată din nou săptămâna trecută, Parlamentul respingând observațiile șefului statului. În 18 aprilie, actul normativ a fost trimis din nou la promulgare. Conform Constituției, președintele nu mai are dreptul să întoarcă legea la Parlament.

Surse din USL au susținut luni, în declarații pentru MEDIAFAX, că șeful statului ar urma să promulge marți legea privind ASF.

Potrivit formei finale adoptate de Parlament, membrii ASF nu pot fi soți și nici rude ori afini până la gradul al treilea cu membrii Guvernului și ai CA al Băncii Naționale a României. Persoanele care dețin funcții executive în ASF trebuie să aibă o experiență profesională de minimum 7 ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Mihai Găinușă a rămas șomer. Ce mai poate să facă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum